Regulamente

Documente

Metodologie gradatie merit

FIUB Anexa 1 Grila Evaluare

 


Plan operational 2017

 

Introducere

Obiectivele de dezvoltare ale Facultății de Istorie sunt parte integrantă a strategiei generale a Universității din București; ca atare, facultatea noastră își propune să accentueze direcții de dezvoltare precum: internaționalizarea, cercetarea științifică de calitate, programe de studii interdisciplinare, vizibilitatea publică și etica academică. Pentru atingerea acestor obiective, Facultatea de Istorie va continua să îmbine administrarea curentă cu o gândire strategică pe termen mediu, care să valorifice inițiativele și ideile întregului corp academic al Facultății, consultarea tuturor cadrelor didactice și a reprezentanților studenților fiind esențială. De altfel, actualul plan operațional este rezultatul dezbaterilor la nivelul fiecărui departament al facultății precum și al întâlnirilor cu Asociația Studenților la Istorie ”Dacia”.

Activitățile preconizate pentru anul 2017 continuă și amplifică în cele mai multe dintre cazuri direcții și proiecte care au fost inițiate în ultimii ani la nivelul facultății, în strânsă legătură cu direcțiile de dezvoltare ale Universității și ale mediului social și cultural. Aceste activități au la bază înțelegerea provocărilor instituționale și academice și vor presupune din partea întregului corp academic o coerență a acțiunilor astfel încât să putem valorifica toate oportunitățile de dezvoltare.

Așa cum am accentuat în Planul strategic al Facultății de Istorie, resursa umană reprezintă cheia bunei funcţionări instituționale. De aceea, avem în vedere identificarea mijloacelor de sprijinire a cadrelor didactice din facultate pentru a obține performanță profesională. Un alt domeniu prioritar rămâne cel privitor la relația cu studenţii şi absolvenţii, pe care o privim ca un parteneriat bazat pe interesul comun în asigurarea calității procesului didactic.

Dintre direcțiile de dezvoltare ale Universității din București, domeniul internaționalizării continuă să rămână o preocupare constantă. Dinamica ultimilor ani în privința asigurării vizibilității internaționale a cercetării istorice a avut ca rezultat consolidarea unei rețele de cercetători, pe care ne propunem să o lărgim tematic prin apelul către zone tot mai diverse ale cunoașterii interdisciplinare. Astfel de colaborări vor aduce nu doar contacte profesionale sau oportunități științifice (de cercetare, documentare, publicare etc.), dar și racordarea la standardele științifice europene.

În privința programelor oferite de facultate, vom continua gestionarea prudentă mai ales a programelor de nivel master, astfel încât să se asigure un echilibru al veniturilor financiare în condițiile reducerii numerice a formațiilor de studiu la unele dintre aceste programe. Dinamizarea acestor programe se va realiza printr-un management integrat, care să implice reprezentanții studenților, astfel încât să se asigure pe de o parte calitatea programelor de studii iar pe de altă parte, racordarea pregătirii oferite de acestea la situaţia pieţei muncii.

Obiective, activitati si termene

II.1. Domeniul academic

Obiective:
  1. asigurarea calității programelor de studii;
  2. continuarea colaborării cu celelalte facultăți ale UB în susținerea cursurilor de specialitate;
  3. extinderea parteneriatelor Erasmus ale facultății;
  4. dezvoltarea proiectelor de atragere a unor visiting professors;
  5. consolidarea parteneriatului cu studenții în vederea asigurării calității procesului didactic;
  6. promovarea principiilor deontologice și etice în redactarea lucrărilor științifice.

Plan de implementare

Activităţi

Termen

1) Finalizarea dosarului și depunerea în vederea acreditării a programului RISE – ID

Octombrie 2017 (responsabi: lect. dr. Bogdan Antoniu)

2) Crearea unei platforme electronice care să asiste procesul educațional printr-o mai bună interacțiune cu studenții

Decembrie 2017

(responsabil: lect. dr. Christian Năsulea

3) Organizarea și acreditarea unui număr de 5-6 cursuri în limbi străine de circulație internațională (engleză/franceză) în cadrul programelor de licență (opționale/speciale) și de master

Decembrie 2017 (responsabil: prodecan Alin Matei, directori departamente)

4) Demararea demersurilor pentru organizarea unui program de master în limbă străină

Decembrie 2016 (responsabil: prodecan Alin Matei, conf. dr. Simona Corlan)

5) Curs facultativ practic (învățare prin inovare, cu aplicații practice pe teren) Utilizarea magnetometriei în prospecțiunile arheologice ale siturilor militare şi civile din provincia romană Dacia - susținut de dr. Alexandru Popa (privatdozent la Universitatea Regensburg)

Martie-mai 2017 (responsabil: prodecan Ioan Opriș

6) Aplicarea de chestionare de evaluare a cursurilor, dar și a programelor academice ale facultății

Mai 2017 (responsabil: decan, prodecan Cristina Gudin)

7) Transmitere invitații către potențiali visiting professors

Permanent

(responsabil: decan, prodecani Alin Matei, Ioan Opriș)

8) Multiplicarea parteneriatelor cu instituții de stat, instituții culturale românești și străine, ambasade etc.

Permanent

(responsabil: decan, prodecani)

9) Identificarea de noi colaboratori (interni sau externi) pentru o mai bună acoperire și diversificare a cursurilor de specialitate

Permanent

(responsabil: decan, prodecani)

10) Multiplicarea parteneriatelor Erasmus ale Facultății, în special pentru programe de studiu în limba engleză

Decembrie 2017

(responsabil: prodecan Alin Matei)

11) Finalizarea și aprobarea Ghidului de realizare a lucrărilor de absolvire la nivel licență și master

Februarie 2017 (responsabil: decan, prodecan Cristina Gudin)

12) Diversificarea ofertei de practică pentru studenții programului RISE

Octombrie 2017 (responsabil: lect.dr. Alin Matei)

13) Organizarea unui atelier Erasmus+ dedicat studenților

Martie 2017 (responsabil: ASID, prodecan Alin Matei)

14) Școala de oameni mari - program de internship

Permanent (responsabil: ASID, decan, prodecan Cristina Gudin)

15) Boboc la Istorie - proiect de integrare a studenților din anul I

Septembrie-octombrie 2017 (responsabil: ASID, decan, prodecan Cristina Gudin)

 


II.2. Domeniul cercetare

Obiective:
  1. colaborarea cu ICUB prin valorificarea sinergiilor între inițiativele proprii facultății și cele ale ICUB;
  2. creșterea numărului de publicații științifice ale cadrelor didactice și doctoranzilor;
  3. organizarea de evenimente relevante științific la nivel național și internațional;
  4. creșterea participării la evenimente științifice relevante în plan național și internațional;
  5. implicarea în proiecte de cercetare cu fonduri europene;
  6. identificarea și implementarea unor soluții tehnice care să ofere o mai bună evidență a impactului cercetării științifice realizate de cadrele didactice din Facultatea de Istorie;
  7. creșterea vizibilității producției științifice prin parteneriate cu organizații non-guvernamentale care să sprijine publicarea jurnalelor științifice ale facultății;
  8. reorganizarea centrelor de cercetare ale facultății;
  9. încurajarea implicării studenților în activitatea centrelor de cercetare ale facultății.

Plan de implementare

Activităţi

Termen

1) Seminar internațional The shock of war in Romania (în parteneriat cu MAE)

Martie-aprilie 2017 (responsabil: decan, prodecan Alin Matei, asist. dr. Cosmin Ioniță)

2) Workshop internațional Economic History, Growth and Development in Central and Eastern Europe - în parteneriat cu Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată - ASE și cu sprijinul European Historical Economics Society (EHES)

19-20 mai 2017

(responsabil: decan, prof. dr. Bogdan Murgescu)

3) Conferința internațională The Eastern crumbled front (în parteneriat cu MAE)

Noiembrie 2017 (responsabil: decan, prodecan Alin Matei, asist. dr. Cosmin Ioniță)

4) Conferința națională Comunismul românesc (în parteneriat cu CNSAS și Institutul de Istorie ”N.Iorga” al Academiei Române)

Martie 2017 (responsabil: decan și lect. dr. Matei Gheboianu)

5) Conferința internațională Agents and Networks of Power in South Eastern Europe. The Last Milleennium

27-28 octombrie 2017 (responsabil: director departament Manuela Dobre)

6) Conferința Frontieră și urbanism (în parteneriat cu Comisia Națională LIMES)

Martie 2017 (responsabil: prodecan Ioan Opriș)

7) Workshop Ceramica lumii romane. Despre stadiul cercetării și noile abordări teoretice (cu participarea dr. Andrei Opaiț - Toronto Univ.)

7-15 mai 2017 (responsabil: prodecan Ioan Opriș)

8) a LI-a Sesiune Națională de Rapoarte Arheologice. Campania 2016 (în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Municipiului București și Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române)

Mai 2017 (responsabil: prodecan Ioan Opriș)

9) Conferința națională anuală a Centrului de Istorie Comparată a Societăților Antice

Aprilie/mai 2017 (responsabil: conf. dr. Florica Mihuț)

10) Conferința Tranșeele ideologiei. Memoria și istoria Războiului civil spaniol după 80 ani

Octombrie 2017 (responsabili: lect. dr. Alexandru Mironov, lect. dr. Marian Ștefănescu)

11) Congresul Internațional al Limbii Turce (ed. 12) - în colaborare cu Institutul Cultural Turc Yunus Emre și Bilkent University

25-28 septembrie 2017 (responsabil: decan, lect. dr. Silvana Rachieru)

12) Conferința internațională The Shared Historical Past of Romanian-Serbian Relations (în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Institutul de Istorie Contemporană din Belgrad)

23 Mai, Sinaia (responsabil: prof. dr. Mihai Retegan)

13) Conferințele Facultății de Istorie

Lunar (responsabil: prodecan Ioan Opriș)

14) Conferințele și Dezbaterile Departamentului de Istoria Românilor și a Sud-Estului Europei (DIRSEE)

Periodic (responsabil: director departament)

15) Atelierele DIRSEE

Periodic (responsabil: lect. dr. Andrei Sora)

16) Întâlnirile Centrului de Studii Turce

Lunar (responsabil: lect. dr. Silvana Rachieru)

17) Atelierul Istoricilor

Lunar (responsabil: lect. dr. Silvana Rachieru)

18) Sesiunea Națională de Comunicări Științifice (ed. a 12-a)

Aprilie 2017 (responsabil: prodecan Ioan Opriș, ASID)

19) Sesiunea Națională de Comunicări Științifice - Școala Doctorală de Istorie

Aprilie-mai 2017 (responsabil: prodecan Ioan Opriș, director Școala Doctorală Viorel Panaite)

20) Creșterea vizibilității AUB (”Analele Universității din București - seria Istorie”) și pregătirea dosarului pentru indexarea revistei în baza de date CEEOL

Decembrie 2017 (responsabil: prodecan Ioan Opriș, conf. dr. Marius Diaconescu)

21) Reactivarea revistei ”Euro-Atlantic Studies”

Decembrie 2017 (responsabil: prodecan Alin Matei, lect. dr. Bogdan Antoniu)

22) Continuarea publicării ”Romanian Journal of History and International Studies”

permanent (responsabil: lect. dr. Christian Năsulea)

23) Pregătirea apariției unei Reviste studențești (board editorial, format, calendar etc)

Decembrie 2017 (responsabil: decan, ASID)

24) Acreditarea Laboratorului de Arheologie clasică în cadrul DIAAIA/CICSA.

Decembrie 2017 (responsabil: conf. dr. Valentin Bottez)