Istoricul Facultatii de Istorie

Studiile în domeniul istoriei la Universitatea Bucureşti datează încă de la crearea acesteia ca instituţie de învăţământ superior, prin decretul din 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Primele cursuri, organizate în cadrul Facultăţii de Litere, Drept şi Filosofie, aveau ca temă studierea antichităţilor şi a patrimoniului arheologic. Subiectele s-au multiplicat în timp, iar ştiinţele istorice au fost reprezentate mai bine de un secol în universitatea bucureşteană prin personalităţi majore a le culturii româneşti. Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Dimitrie Onciul, Ioan Bogdan, Gheorghe Brătianu, Mihail Berza, Emil Condurachi, Ion Nestor, Dionisie Pippidi, Constantin C. Giurescu sunt numai o parte dintre cei care au fondat şi au îmbogăţit tradiţia studiilor istorice în această instituţie.

În 1890, catedra de istoria Românilor şi a literaturii române a fost scindată în vederea asigurării coerenţei predării celor două discipline. După o perioadă de căutări şi repoziţionări, în 1903, catedra de istoria Românilor era pe deplin consolidată. Totodată, apăreau noi catedre care au diversificat studiul istoriei: catedra de arheologie (din 1877), catedra de istorie antică universală şi epigrafie (1882), catedra de bizantinologie (din 1915), catedra de arheologie preistorică (1927), care a fuzionat în urma legii de raţionalizare a învăţământului din 4 noiembrie 1938 cu catedra de arheologie, catedra de istorie a slavilor de răsărit (1932), catedra de istoria popoarelor balcanice cu privire specială la românii din sudul Dunării (1942), catedra de istorie diplomatică (1943) şi catedra de istorie economică (1947).

Situaţia predării academice a ştiinţelor istorice a cunoscut o dezvoltare excepţională în preajma primului război mondial şi mai ales în perioada interbelică, în contextul dezvoltării cunoscute de istoriografia românească, care se remarcă printr-o succesiune de istorici români remarcabili: Dimitrie Onciul, Ioan Bogdan, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Constantin C. Giurescu, Gheorghe Brătianu (1940-1947). Temele predate s-au diversificat şi ele, încadrându-se în teme de interes la nivel european.

În perioada 1948-1950, istoria a putut fi studiată în cadrul Facultăţii de istorie-geografie. În 1950 Facultatea de Istorie se despărţea de vecina sa, geografia şi se întărea prin constituirea unei catedre de arhivistică compusă din profesorii desfiinţatului Institut de arhivistică, bibliologie şi muzeografie. Anii de după 1950 sunt marcaţi de mari nume în rândul profesorilor care au predat aici: Mihail Berza, Emil Condurachi, Ion Nestor, Dionisie Pippidi, Andrei Oţetea, Aurelian Sacerdoţeanu.

După ce în iunie 1975, în componenţa Facultăţii de Istorie au intrat Institutul de Istorie „N. Iorga”. Institutul de Arheologie şi Institutul de Studii Sud-Est Europene, în 1977, Facultatea trecea printr-un nou experiment organizatoric, fuzionând cu Facultatea de Filosofie. Anul universitar 1979-1980 consemnează pentru secţia istorie a noii facultăţi două catedre: catedra de istoria României şi catedra de istorie universală, pentru ca în anul universitar 1989-1990 să mai funcţioneze o unică catedră de istoria României şi istorie universală. şi a literaturii române a fost scindată în vederea asigurării coerenţei predării celor două discipline. După o perioadă de căutări şi repoziţionări, în 1903, catedra de istoria Românilor era pe deplin consolidată. Totodată, apăreau noi catedre care au diversificat studiul istoriei: catedra de arheologie (din 1877), catedra de istorie antică universală şi epigrafie (1882), catedra de bizantinologie (din 1915), catedra de arheologie preistorică (1927), care a fuzionat în urma legii de raţionalizare a învăţământului din 4 noiembrie 1938 cu catedra de arheologie, catedra de istorie a slavilor de răsărit (1932), catedra de istoria popoarelor balcanice cu privire specială la românii din sudul Dunării (1942), catedra de istorie diplomatică (1943) şi catedra de istorie economică (1947).

După 1990 programele facultăţii au devenit mai variate, atât la nivel de licenţă cât şi la cel masteral. La secţia tradiţională de Istorie s-au adăugat specializările Istoria Artei şi Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Studiile de master s-au dezvoltat continuu, iar în 2008 au fost acreditate nouă direcţii de master în sistemul Bologna. În ciclul al treilea studiile sunt organizate în cadrul Şcolii doctorale. În acest moment Facultatea de Istorie include cel mai mare număr de specializări pe care le-a propus de-a lungul întregii sale existenţe, unele cursuri fiind unice în mediul universitar românesc. În prezent facultatea are numărul cel mai mare de studenţi de toate gradele şi formele de studii din istoria sa.