Marele Congres International al Limbii Turce

28.09.2017 08:40

120 de specialiști străini la 
cel de -al  XII-lea Mare Congres Internaţional al Limbii Turce 
găzduit de Facultatea de Istorie 


 

AL XII-LEA MARE CONGRES INTERNAŢIONAL AL LIMBII TURCE (1).jpg

Marți, 26 septembrie, Facultatea de Istorie prin Centrul de Studii Turce a fost gazda Congresului internațional al limbii turce, eveniment aflat la cea de a douăsprezecea ediție și organizat de Universitatea Bilkent Ankara, Institutul Yunus Emre, Centrul Cultural Turc Bucureşti, Fundaţia de Cooperare şi Solidaritate între Turcia şi Azerbaidjan și Universitatea din București.

Cuvântul de bun venit din partea Universității din București a fost transmis de conf.dr. Sorin Costreie, prorector, în prezența conf.dr. Florentina Nițu, decanul Facultății de Istorie. La ceremonia de deschidere a congresului,  desfășurată în Amfiteatrul Iorga al Facultății de Istorie, s-au mai adresat participanților E.S. Osman Koray Ertaș, ambasadorul Republicii Turcia la București, dr. Șeref Ateș, președintele Institutului Yunus Emre Ankara, dr. Rasim Özyürek, președintele Adunării generale a Universității Bilkent, dr. Enver Hasanoglu, președintele Fundaţiei de Cooperare şi Solidaritate între Turcia şi Azerbaidjan și dl. Tuna Balkan, directorul Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” București.

Reuniți în șase secțiuni simultane, cei 120 de specialiști din Turcia, Azerbaidjan, Bosnia Hertezegovina și România au dezbătut teme variate de turcologiei, precum studii de lingvistică generală, evoluția cronologică a limbilor, studii de lingvistică comparată, dialectologie istorică și modernă,  gramatică, etimologie, lexicologie și pedagogie.

După ceremonia de deschidere, la invitația lect. univ.dr. Silvana Rachieru, istoric, dl. prorector Sorin Costreie a discutat la sediul Centrului de Studii Turce împreună cu  E.S. Osman Koray Ertaș, ambasadorul Republicii Turcia la București și dr. Șeref Ateș, președintele Institutului Yunus Emre Ankara despre posibilitățile de întărire a cooperarii academice în vederea formării de tineri specialiști în istoria relațiilor româno-turce. La întâlnire s-au alăturat și reprezentanți ai Centrului Cultural Turc din București, ai Agenției de Cooperare și Colaborare Turcă-TIKA, ai uniunilor oamenilor de afaceri turci din România.

Centrul de Studii Turce (CST) este unul dintre centrele de tradiţie din spaţiul academic românesc, care a intrat recent în al treilea deceniu de viaţă la Facultatea de istorie a Universităţii din Bucureşti. În anul 2016 a fost renovat și dotat cu sprijinul Agenției de Cooperare și Colaborare Turcă-TIKA. CST organizează evenimente ştiinţifice dedicate istoriei, culturii şi civilizaţiei otomane şi turce. Deţine o bibliotecă proprie de specialitate şi găzduieşte cursuri şi seminarii pentru studenţi la nivel de licenţă, masterat şi doctorat.