Conversie Profesionala

Programul de conversie profesională se adresează cadrelor didactice din sistemul de învățământ preuniversitar care doresc să se specializeze într-un alt domeniu decât cel înscris pe diploma de licență.

Planul de învăţământ al programului postuniversitar de conversie profesională cuprinde 4 pachete, conţinând fiecare un număr de module care asigură, în egală măsură, pregătirea de specialitate, ştiinţifică şi didactică a cursanţilor în domeniul istoriei.

Pentru fiecare modul au fost proiectate 5-8 unităţi de învăţare (16 secvenţe de studiu individual), suficient ca profesorul să obţină pe parcursul a patru semestre, competenţele necesare pentru activitatea didactică.

Programul se finalizează prin elaborarea unei lucrări de absolvire. Promovarea examenului de absolvire îi conferă absolventului dreptul de a profesa în noua specialitate.

Conform cu OMECTS 6194 din 13.11. 2012, Art. 9:

  • Diploma de conversie profesională conferă titularului dreptul de a ocupa posturi didactice/catedre în învăţământul preuniversitar în concordanţă cu noua specializare;
  • Definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I obţinute deja de către cadrele didactice sunt recunoscute pentru orice specializare dobândită prin finalizarea unui program de conversie profesională;


DOCUMENTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE:

  • Documentele necesare înscrierii:
  • Formular tip de concurs și cerere de înscriere, disponibile pe site și la secretariatul facultății;
  • Diploma de bacalaureat (copie legalizată);
  • Diplomă de licență sau echivalentă și foaia matricolă (copie legalizată);
  • Certificatul de naștere (copie legalizată); Pentru candidatele căsătorite înscrierea se face după numele din certificatul de naștere;
  • Adeverință medicală din care să rezulte că aplicantul este apt pentru programul de conversie profesională;
  • Trei fotografii tip buletin de identitate;
  • Adeverința de la locul de muncă din care să rezulte disciplinele predate și calitatea de cadru didactic;
  • Dosar plic

Taxa de înscriere: 100 lei

  • Taxa de studii pentru anul universitar 2017/2018: 3100 lei (taxa de școlarizare se poate plăti în 4 rate);

    Admiterea în cadrul programului de conversie se realizează pe baza analizei dosarului de înscriere, conform criteriilor stabilite în metodologie şi în limita locurilor disponibile.

    Criteriile de admitere:
    Candidatul să fie absolvent cu diplomă de licență a unui program de studii universitare acreditat;Să fie încadrat în sistemul de învățământ preuniversitar;Ierarhizarea se va face pe baza mediei de absolvire a studiilor de Licență (media aritmetică între media anilor de studiu și nota/media obținută la examenul de Licență). În cazuri de egalitate se va face departajarea prin media obținută la examenul de Bacalaureat.Perioada de înscriere pentru seria 2017/2019

    Calendar Admitere:
  • Sesiunea iulie 2017:10-21 iulie
    • Afisarea rezultatelor: 25 iulie
    • Program înscrieri
      • LUNI - VINERI, orele 9.00 - 14.00
      • SÂMBĂTĂ -DUMINICĂ - orele 9.00 -12.00
  • Sesiunea septembrie 2017: 1-20 septembrie

Adresa: Facultatea de Istorie, Secretariat, etaj 1, Bd.Regina Elisabeta,nr.4-12, sector 1, București

Detaliile suplimentare pot fi obținute de la secretariatul Facultății, tel. 0213145389, 0213053708, 0213053709, fax. 021/3100680, de pe pagina www. istorie.unibuc.ro, precum și la adresa de e-mail: conversie_istorie_ub@yahoo.com


Documente: